Nu este nicio exagerare atunci cand se afirma ca sportul in Romania a devenit un adevarat fenomen, tocmai datorita unui irezistibil farmec, oamenii, in special barbatii, chiar daca si femeile sunt de mentionat in acest sens, au ajuns sa urmareasca evolutia, respectiv involutia acestui fenomen, cu sufletul la gura, caci sportul este, in definitiv, parte din cultura unui popor, parte din destinul unei tari. Raspandirea si popularitatea sportului consta, fara nicio indoiala, in farmecul sau, exact aceasta fascinatie conferindu-i forta necesara spre a rezista eroziunii timpului, dar nu numai. Si desi prezentul ii face cinste intr-o masura mica sportului in Romania, trecutul este, cum altfel, decat unul stralucit.

Perseverenta oamenilor a conservat esenta sportului, a propulsat si transmis dorintele oamenilor din generatie in generatie, astfel incat, astazi, nu mai exista nicio persoana care sa nu recunoasca pasiunea care locuieste sportul in Romania. Si acelasi exemplu ar putea fi dat, desigur, in cazul tuturor popoarelor, care, indiferent de istorie, au pastrat, poate, esenta sportului: competitivitatea. Pasiunea fata de sport rezida in dorinta oamenilor de a lupta pentru o cauza, in entuziasmul atat de mare al copiilor mari de a continua, intr-un alt mod, bineinteles, jocurile copilariei. Sportul este o continuare a jocurilor din copilarie, ori, am fi tentati sa spunem, este un simplu joc. Sa ne amintim, de pilda, magnetismul cu care ne atragea sportul in copilarie, atunci cand jocul ne tintuia pe fiecare dintre noi, intr-o galagie si dezordine uriasa. Sportul este, daca vreti, o forta care aduna sutele de mii de spectatori in tribunele stadioanelor, milioane de telespectatori in fata televizoarelor si nu numai, ci si pe strazi, in parcuri sau chiar in spatele blocului, caci sportul are un scop precis si imediat— obtinerea victoriei, iar beneficiile obtinute sunt de neexplicat, dar totusi, acestea s-ar putea explica intocmai prin trecerea timpului, mai precis, prin rezistenta sportului, chiar si in Romania.

Inceputuri. Dinspre trecut spre prezent

Trebuie, de la inceput, sa subliniem faptul ca este destul de dificil sa reconstruim, intr-un fel sau altul, evolutia si deopotriva, dezvoltarea sportului in Romania in trecutul indepartat, din cauza unui numar foarte redus de izvoare sau documente. In pofida acestui aspect mai putin prielnic, mentionam ca dispunem de o imagine, chiar daca ne ofera informatiile de care avem nevoie doar fragmentar, ce ne poate fi de folos: sportul in Romania a fost ilustrat chiar si-n literatura populara, in poezii si basme, in romane si nuvele, ca rezultat al voiniciei, curajului si puterii fizice ale barbatilor. Amintim, de pilda, cele doua forme ale sportului in Romania, asa cum urmele din istorie ne arata: jocurile atletice si dansurile. Jocurile atletice erau strans legate de miscare, am fi tentati sa spunem, izvorate din dorinta barbatilor de a-si folosi forta musculara si „indemanarea cu care Dumnezeu i-a pricopsit”, pe cand dansurile erau legate de o conditie a societatii, a vietii sociale, in special, de satisfactiile estetice. Cu alte cuvinte, aceste doua forme, la randul lor, in stransa legatura, i se adreseau ambelor sexe: prima forma, barbatilor, pe cand a doua, femeilor, chiar daca acestea din urma, aveau, bineinteles, nevoie de barbati pentru a o pune in aplicare, pentru a o practica.

Si conditiile de viata contau foarte mult, astfel explicandu-se si evolutia, dar si involutia sportului in Romania. Pe de alta parte, se poate spune ca, in mod cert, exercitiile fizice au fost legate mai degraba de societate, de regulile scrise sau nescrise impuse de aceasta forma, de procesul muncii, asa cum ne arata si istoria, sau, de ce nu, de relatiile interumane sau de nevoile din ce in ce mai puternice de a ne apara. In schimb, in zonele primitive, nu se poate discuta despre educatie fizica, despre sport, caci oamenii din aceste zone erau mai degraba preocupati de procurarea hranei decat de practicarea unui sport anume, iar procurarea hranei se face, desigur, prin vanatoare, pastorit si, mai tarziu, prin agricultura, indeletniciri care implica folosirea fortei musculare. Si pentru a obtine forta musculara despre care vorbeam, oamenii recurgeau la exercitiile fizice, indeosebi la insusirea unor tehnici, dorindu-si sa ajunga sa le stapaneasca pe deplin.

Insa, cum spuneam, nu exista o educatie in acest sens, ceea ce este, de altfel, din toate punctele de vedere, explicabil. Odata cu aparitia si, in acelasi timp, dezvoltarea feudalismului, cam pe la inceputul secolului al X-lea, a crescut si numarul marturiilor documentare referitoare la educatia fizica, imbogatindu-se, astfel, si continutul lor. Luptele impotriva popoarelor migratoare necesitau o pregatire fizica desavarsita, care nu putea fi dobandita decat de-a lungul timpului, in ani buni, cu ajutorul exercitiilor fizice de tot felul, dar si jocurilor.

In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, oranduirea feudala a intrat in cursul inevitabilului proces al descompunerii, asa cum a fost numit din punct de vedere istoric, astfel ca au aparut primele elemente ale sistemului capitalist in Romania. Si, chiar daca apar primele scoli, nu exista indeajuns de multe marturii documentare potrivit carora, printre prioritatile programelor lor, sa fi existat o preocupare sporita pentru cultura fizica a copiilor.

Cu toate acestea, copiii practicau diferite jocuri si alte exercitii fizice din placere, cum ar fi sariturile, tranta, jocurile de aruncare cu piatra sau cu mingea s.a.m.d. In aceste conditii, mingea a tot fost folosita, de-a lungul timpului, dezvoltandu-se si acele jocuri mult mai complexe, asa cum este oina, spre exemplu, sau hoina. Apoi, e drept ca fotbalul, de pilda, a ajuns in Romania cam prin anul 1899, atunci aparand o stire intr-un ziar local, conform careia, fotbalul avea sa fie prezentat si-n tara noastra. Vorbim despre fotbal, caci in Romania, dar nu numai, este denumit sportul rege. In sfarsit, s-a inceput prin jocuri amicale, dupa care, din dorinta de a obtine o victorie cat mai mare, pe masura efortului depus, ce-i drept, mai mult din placere, s-a recurs la instituirea si, deopotriva, respectarea unor reguli clare. In acelasi timp, pe intreg mapamondul, fotbalul devenea din ce in ce mai popular.

In anul 1910, va aparea Cupa Anuala de Fotbal, care avea sa se tina la Ploiesti. Cele doua cluburi care au jucat meciul de finala din 17 octombrie au fost United F.C. Ploiesti si Olympia C.S. Apoi, tot inevitabil, fotbalul a inceput sa se raspandeasca in randul elevilor de liceu, devenind foarte popular si apreciat indeosebi de simplitatea desavarsita a jocului propriu-zis. Ba mai mult decat atat Sport Club Olympia incep sa stranga multi elevi de liceu sa joace fotbal, ca mai apoi, sa aiba jucatori cat pentru doua echipe. In cele din urma, s-au format si alte echipe de fotbal la Oradea, Lugoj si Arad. La Timisoara avea sa se infiinteze legendarul club numit Chinezul, dupa numele lui Pavel Chinezul, capitanul care a condus armata lui Ioan Corvin de Hunedoara. Se vor infiinta si asa numitele „asociatiuni sportive scolare” in cadrul liceelor Mihai Viteazul, Gheorghe Lazar, Sf. Sava si Matei Basarab, toate din Bucuresti. In acelasi an, si-anume in 1912, s-a infiintat si Federatia Societatilor de Sport din Romania (F.S.S.R.). De mentionat este ca prima echipa romaneasca, ce participa in mod regulat la competitii, a fost Cercul Atletic Bucurestean, formata in 1913, din care a facut parte T. Savulescu, Georfe Vraca, Motoi si altii. Cam prin aceeasi perioada, se vor forma si primele echipe de rugby, jocul devenind, la un moment dat, mult mai apreciat de oamenii de rand, in special de elevi, care isi doreau cu tot dinadinsul sa faca parte dintr-o echipa de rugby. Si bineinteles ca in 1914, s-a infiintat si Comitetul Olimpic Roman. Ba chiar, in acelasi timp, incepuse sa se promoveze si atletismul.

Cum era si de asteptat, in timpul Primului Razboi Mondial, si-anume dupa ce Romania a intrat in 1916 in razboi, activitatile sportive, in special, cele fotbalistice au stagnat, preocuparile si, in acelasi timp, ingrijorarile oamenilor indreptandu-se cu precadere spre starea subreda mondiala. Chiar si asa, un aspect foarte interesant este activitatile despre care vorbim nu au stagnat in totalitate, la 7 februarie 1915, incepand programul cupelor, impartit pe categorii, dupa cum urmeaza: categoria I – Cupa Jean Luca Niculescu (Colentina, Roma, Bukarest F.C., Coltea si Prahova Ploiesti si categoria a II-a, ce i-a avut ca participanti pe echipele Coltea F.C., Colentina (II) (ulterior Colentina a devenit Venus), Gloria, Prahova-Ploiesti, Tennis-Club si Sportul Universitar. Apoi, dupa ce Primul Razboi Mondial se incheie, in anul 1919, avea sa aiba loc prima adunare generala a F.S.S.R.

Mai tarziu, si-anume in vara, se infiinteaza Uniunea cluburilor de fotbal – asociatie (U.C.F.A.), initiatorul acestei idei fiind nimeni altul decat Mario Gebauer. Asociatia cuprindea 16 cluburi si 24 de echipe din Bucuresti. In acelasi timp, se doreste afilierea echipelor din Ardeal, prin urmare, aveau sa se faca toate demersurile necesare. In sfarsit, trecand peste anumite evenimente, ajungem la anul 1932, cand s-a disputat prima editiei a Diviziei A. F.S.S.R. a prezentat un an mai tarziu, si-anume in 1933, o statistica ce le arata oamenilor ca fotbalul ajunsese sa fie, fara doar si poate, cel mai raspandit sport in Romania si nu numai. Putin mai tarziu, ia nastere si Divizia B. De mentionat este faptul ca dupa anii ‘50, fotbalului i se creeaza cele mai prielnice conditii, acest sport raspandindu-se vertiginos, ramanand in continuare „activitatea numarul 1” (sportul national este fotbalul).

Fotbalul a devenit, asadar, cel mai popular sport din lume, oamenii care-l practica fiind animati de spiritul unui joc corect, antrenant, dar si de simplitatea desavarsita. Multi spun despre fotbal ca ar fi un joc rudimentar, iar intrebarea noastra, una discutabila, de altfel, ar fi: „jocurile din copilarie nu erau rudimentare?”. Raspunsul il avem deja si, totodata, mai avem certitudinea ca este impartit de toti. In fine, fotbalul este un sport variat, foarte rar, o faza asemanandu-se cu alta, putand fi practicat de mase intregi de oameni. Ba mai mult decat atat, stim ca jocul cu mingea era practicat chiar si-n Antichitate, chiar si de civilizatia mayasa.

Plus, si cel mai nepriceput spectator, si cel mai neinitiat om poate capata un soi de nervozitate datorita sportului, din cauza unui rezultat, nervozitate, care, din nefericire, in ultimii ani, s-a manifestat tot mai violent. Acel spectator nepriceput se va erija, ba chiar, in cel mai mare expert, va incerca sa le ofere celorlalti un pronostic, va cauta prilejul sa-si manifeste personalitatea, fara macar sa fie fortat, intr-o oarecare masura, sa renunte la propriile pareri, caci, pana la urma, fiecare participant si le are pe ale sale. In fine, sportul in Romania, pe langa faptul ca a devenit un adevarat fenomen, s-a transformat intr-o industrie, intr-un brand de tara, care, contrar spuselor rauvoitorilor, ne poate imbunatati imaginea la nivel international. Cel mai graitor exemplu este numele Nadiei Comaneci, cea mai mare gimnasta a lumii, care a reusit sa ne reprezinte frumos peste hotare, a pus numele Romaniei pe buzele intreg mapamondului. Si exemplele pot continua prin Ilie Nastase, Ivan Patzaichin, Ion Tiriac, Elisabeta Lipa, Gheorghe Hagi, Gabriela Szabo, Constantina Dita-Tomescu, Sandra Izbasa, Mihai Savu si atatia altii.

Cu toate acestea, sa nu uitam sa specificam faptul ca, de asemenea, fotbalul le-a creat impatimitilor si neplaceri, tocmai din cauza rezultatelor obtinute pe plan international. De fapt, oamenii au inteles ca, atat timp cat exista posibilitati, de vreme ce acest sport este atat de raspandit si promovat, si rezultatele obtinute la nivel international ar trebui sa fie pe masura. Asteparile erau, prin urmare, foarte mari, ca si acum, de altfel, doar ca oamenii sunt mult mai retinuti si pesimisti, cand vine vorba de obtinerea unei performante, mai ales in ceea ce priveste fotbalul. Chiar si asa, rezultate de care sa fim mandri exista, din nefericire, exista doar in trecut, prezentul fiind mai degraba o renastere, o cautare continua.

Si, desi fotbalul a devenit intr-un timp nu foarte indelungat, sportul cel mai apreciat, Romania a avut un real succes in gimnastica. De fapt, asa cum se si spune, sportul in Romania s-a nascut odata cu succesul Nadiei Comaneci, cel putin la nivel international. Dupa nota de 10 a Nadiei Comaneci, sportul in Romania a devenit un brand de tara, daca vreti, o identitate proprie, cu greu conturata. Ba mai mult decat atat, palmaresul Romaniei este unul graitor, avand 82 de medalii de aur, 88 de argint si 114 de medalii de bronz. Trebuie sa amintim si succesul inregistrat de echipa de fotbal a Romaniei, care, in anul 1994, a obtinut o performanta incredibila si de necrezut pentru prezent : a ajuns pana in sferturi, la Campinionatul Mondial din S.U.A., clasandu-se pe locul 6 in binecunoscutul clasament FIFA.

Romania avea sa se faca remarcata si la Jocurile Olimpice, ani buni, chiar timp de generatii, tara noastra fiind considerata o adevarata legenda in ceea ce priveste gimnastica. Dar si la caiac-canoe, Romania a castigat teren prin personalitati ale sportului precum Ivan Patzaichin. La canotaj, Elisabeta Lipa este, fara nicio indoiala, cea mai buna sportiva. Pe de alta parte, in ceea ce priveste atletismul, trebuie sa mentionam performantele Gabrielei Szabo, care a ajuns sa fie de trei ori campioana mondiala. Apoi, nu trebuie sa omitem nici performanta clubului de fotbal Steaua Bucuresti. Aceasta, a fost prima echipa din estul Europei si singura din Romania care a castigat Cupa Campionilor Europeni, cunoscuta drept Liga Campionilor UEFA (Champions League).

Personalitati ale sportului. De la Gheorghe Hagi la Adrian Mutu

Nici nu vom sti care este sentimentul care ne incearca, daca ne indreptam atentia spre trecut, spre performantele obtinute de sportivi si, deopotriva, la imaginea pe care acesta o avea. Era, pana la urma, un exemplu demn de urmat, atat in privinta carierei, cat si in privinta vietii sale personale. E drept ca, acum mai bine de 20 de ani, nu se punea accent intr-atat de puternic pe vietile personale ale personalitatilor sportului din Romania, ci mai mult, pe performantele obtinute. Stim, de pilda, ca liderul Generatiei de Aur, in fotbal, este Gheorghe Hagi, poate cel mai cunoscut si apreciat fotbalist din istoria Romaniei. Pe de alta parte, daca ne vom gandi cu ce alti fotbalisti ne putem mandri astazi, atat din punctul de vedere al performantelor obtinute, cat si in ceea ce priveste viata lor personala, nu foarte devoalata, vom sta putin pe ganduri, ezitand sa dam un nume. Poate vom face, iarasi, apel la istorie: vom invoca numele lui Gheorghe Hagi, ori daca ne vom gandi la gimnastica, pe cel al Nadiei Comaneci.

In rest, sa fim sinceri, nu exista prea multi sportivi din prezent cu care sa ne mandrim pe deplin. E adevarat ca trebuie sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului, si sa admitem faptul ca avem sportivi, care au obtinut performante, cum ar fi Adrian Mutu sau Cristian Chivu, legende tinere in fotbalul din Romania. Singura problema, cel putin in cazul primului, este ca nu gasim in niciun chip spiritul intact, viu, pe care un sportiv ar trebui sa-l aiba. Doar ca nu e nimic aici, pe care noi, oamenii de rand, l-am putea damna, invinovati, caci, pana la urma, fiecare este stapan pe propria viata, si poate alege exact ceea ce crede. In fond, sportul promoveaza, sau ar trebui s-o faca, libertatea, care e libertate numai atunci cand se opreste acolo unde incepe cea a celuilalt, libertate ce se obtine, paradoxal, prin munca si o serie de reguli stricte. Apoi, sa nu uitam nici de celelalte personalitati ale sportului in Romania, mai cu seama, de Ion Tiriac, Ilie Nastase, Sandra Izbasa, Gheorghe Popescu, Constantina Dita-Tomescu, Mariana Bitang, Octavian Belu si atatia altii.