In cele mai vechi timpuri, oamenii aveau o credinta destul de puternica in magie si mitologie atunci cand era vorba de interpretarea lumii din jurul lor.
Lumea asa cum au perceput-o a fost in mare masura influentata de prezenta unei zeitati superioare. Filosofii greci antici au adus o noua abordare revigoranta acestei paradigme filozofice contemporane.
Ei s-au desprins de traditia explicatiilor mitologice si s-au angajat intr-o interpretare bazata in mare parte pe rationament si dovezi.
Grecia antica a vazut o multime de filozofi. Printre acestea, o serie de figuri cheie s-au remarcat pentru munca lor fundamentala si ideile in filozofie.
Ideile lor filozofice ezoterice despre stiinta naturala primitiva, precum si aplicarea etica a valorilor lor filozofice in societate le-au castigat recunoasterea care traieste pana in zilele noastre.
10. Parmenide (560 i.Hr. – 510 i.Hr.)
Parmenide a fost un adept cunoscut al lui Pitagora, o alta figura renumita in paradigma filozofica a Greciei antice. Poeziile si gandurile sale au parut intotdeauna a fi influentate in mod semnificativ de filozoful Xenofan, ceea ce a determinat majoritatea istoricilor sa creada ca el trebuie sa fi fost elevul sau. Dintre filozofii presocratici (cei care au fost in lumina reflectoarelor inainte de vremea lui Socrate), el este vazut ca unul dintre cei mai semnificativi.
In singura sa lucrare cunoscuta, poezia cu titlul potrivit Despre natura, el incearca sa dezlege cea mai mare intrebare dintre toate: este sau nu?
Incercarea sa de a descifra aceasta intrebare filozofica (una retorica, ar putea spune unii) conduce la o afirmatie mai degraba paradoxala decat la un raspuns satisfacator. Parmenide afirma ca tot ceea ce „care este” trebuie sa fi fost intotdeauna, deoarece orice „nimic” arbitrar ar trebui sa provina din nimic in sine. Si, la randul sau, devine un paradox pentru ca este imposibil sa ne gandim la ceea ce „nu este” si, din nou, este imposibil sa ne gandim la ceva la care nu se poate gandi.
9. Anaxagoras (500 i.Hr.–428 i.Hr.)
O alta figura importanta din epoca presocratica, Anaxagora din Clazomenae a fost un filozof si om de stiinta influent care a trait si a predat la Atena timp de aproape 30 de ani.
Parerile sale filozofice se invarteau in jurul naturii insasi. Asa cum a fost cazul majoritatii filozofilor din Grecia antica, ideile sale au contrastat si s-au ciocnit cu ideologiile si credintele contemporane si acest lucru l-a determinat sa se confrunte cu consecinte care le-au pus viata in pericol.
Anaxagoras este creditat ca fiind primul care a stabilit o filozofie in intregime in Atena, un loc in care va ajunge la apogeul si va continua sa aiba un impact asupra societatii pentru sute de ani de acum inainte.
El si-a dedicat o mare parte din timpul sau explicarii naturii asa cum este ea, luand universul ca pe o masa nediferentiata pana cand a fost lucrata de o componenta spirituala pe care a numit-o „nous”, adica „minte”. El credea ca in lumea fizica, totul contine o parte din orice altceva. Nimic nu era pur in sine si totul era amestecat in haos. Aplicarea lui nous atribuie acestui haos o anumita miscare si sens.
8. Anaximandru (610 i.Hr.–546 i.Hr.)
Anaximandru din Milet este celebrul elev al lui Thales insusi si, in multe privinte, un succesor filozofic al lui. El este creditat ca fiind primul scriitor cunoscut despre filozofie, deoarece primele linii supravietuitoare ale filosofiei occidentale au fost scrise de el.
De asemenea, este bine cunoscut in domeniile biologiei timpurii si geografiei. El a creat prima imagine a lumii a unui univers deschis, o indepartare de notiunea de univers inchis, facandu-l primul astronom speculativ din istoria omenirii.
El si-a extins in continuare parerile filozofice ale maestrului sau, propunand un „arche” sau un principiu despre care el credea a fi baza intregului univers. Dar, spre deosebire de Thales, el a crezut ca aceasta baza are un „apeiron” (o substanta nelimitata) care actioneaza ca o sursa pentru orice.
Aceasta sursa a actionat ca punct principal de diferentiere pentru polari opusi precum cald si rece, lumina si intuneric si asa mai departe. O mare parte din opera sa ramane trunchiata, mai ales de catre generatiile ulterioare de filosofi. Dar el a fost intr-adevar una dintre cele mai mari minti din Grecia antica.
7. Empedocles (490 i.Hr.–430 i.Hr.)
Empedocle a fost unul dintre cei mai importanti filozofi ai epocii presocratice si chiar mai remarcabile au fost poemele sale, care au continuat sa aiba o mare influenta asupra poetilor de mai tarziu, inclusiv a lui Lucretius.
Unul dintre reperele sale filozofice a fost afirmarea sa despre teoria celor patru elemente a materiei. Acesta afirma ca toata materia este compusa in esenta din patru elemente primare – pamant, aer, foc si apa. Aceasta a devenit una dintre cele mai timpurii teorii care au fost postulate asupra fizicii particulelor, desi unii istorici o vad ca un efort complex de a nega teoria non-dualismului a lui Parmenide.
Pur si simplu a respins prezenta oricarui spatiu gol sau gol, contrazicand astfel complet ideologia filozofica a lui Parmenide. El a prezentat ideea fortelor motrice opuse implicate in construirea lumii, si anume iubirea ca cauza a unirii si cearta ca cauza a separarii.
De asemenea, a devenit prima persoana care a dat o explicatie evolutiva asupra dezvoltarii speciilor.
6. Zenon (490 i.Hr.–430 i.Hr.)
Intr-o perioada in care majoritatea filozofilor din Grecia antica foloseau ratiunea si cunostintele pentru a interpreta natura, Zenon din Elea isi dedica timpul elucidarii numeroaselor puzzle-uri si paradoxuri ale miscarii si pluralitatii.
Este demn de remarcat faptul ca el a incercat sa explice concluziile contradictorii prezente in lumea fizica cu multi ani inainte de dezvoltarea logicii.
Zenon a extins si mai mult si a aparat ideologiile filozofice stabilite de Parmenide, care se confruntau cu multa opozitie din partea opiniei comune la acea vreme.
El a propus el insusi multiple paradoxuri, care au fost dezbatute printre generatiile ulterioare de filozofi. Majoritatea argumentelor contemporane cu privire la paradoxurile sale s-au referit la impartirea infinita a timpului si spatiului, cum ar fi daca exista o distanta, exista si jumatate din aceasta distanta si asa mai departe. Zenon a fost primul din istoria filozofica care a aratat ca conceptul de infinit a existat.
5. Pitagora (570 i.Hr.–495 i.Hr.)
Un alt filozof grec presocratic, Pitagora este cunoscut mult mai mult pentru teoriile si ideile sale in matematica decat in filozofie. De fapt, el este cel mai bine cunoscut pentru teorema de geometrie care poarta numele lui. Este unul dintre cele mai cunoscute nume din societatea presocratica, dar stim surprinzator de putine despre el. I se atribuie fondarea unei scoli filozofice care a strans multi adepti.
La aceasta scoala Pitagora a incercat sa gaseasca o armonie reciproca intre viata reala si aspectele practice ale filosofiei. Invataturile sale nu s-au limitat strict la ceea ce stim ca filozofie, ci au inclus si probleme comune precum regulile de viata, ce mancare zilnica sa mananci si asa mai departe. El a considerat lumea ca fiind armonia perfecta si si-a bazat invatatura pe cum sa duca o viata armonioasa.
4. Socrate (469 i.Hr.–399 i.Hr.)
Socrate s-a angajat intr-o perspectiva cu totul noua de a obtine rezultate practice prin aplicarea filozofiei in viata noastra de zi cu zi, ceva care lipsea in mare masura in abordarea filozofiei presocratice.
S-a indepartat in mod deschis de speculatiile fizice necrutatoare pe care filozofii anteriori fusesera atat de ocupati sa interpreteze si sa le asimileze si a incercat sa stabileasca un sistem etic bazat pe rationamentul uman, mai degraba decat pe diverse (si adesea dezbatute pe scara larga) doctrine teologice.
In loc sa regurgiteze idei bazate exclusiv pe interpretarile sale individuale, el ii punea la indoiala pe oameni cu privire la credintele lor si incerca sa gaseasca definitii ale virtutilor conversand cu oricine care proclama ca poseda astfel de calitati.
Socrate a devenit o figura cheie si a strans numerosi adepti, dar si-a facut si multi dusmani. In cele din urma, convingerile sale si abordarea realista a filozofiei au dus la executia lui. Dar s-ar putea argumenta ca martiriul sau filozofic, mai mult decat orice altceva, l-a transformat in figura iconica care este astazi.
3. Platon (427 i.Hr.–347 i.Hr.)
Platon a fost un student al lui Socrate si a fost vizibil influentat de abordarea filozofica a maestrului sau. Dar, in timp ce Socrate era ocupat neincetat cu interpretarea filozofiei bazata pe rationamentul uman, Platon a combinat cele doua abordari majore ale metafizicii presocratice si ale teologiei naturale cu teologia etica socratica.
Fundamentul filosofiei lui Platon este triplu: dialectele, etica si fizica, punctul central al unisonului fiind teoria formelor. Pentru el, cea mai inalta dintre forme era cea a „binelui”, pe care el o lua drept cauza a fiintei si a cunoasterii.
In fizica, el a fost de acord cu multe opinii pitagorice. Majoritatea lucrarilor sale, in special cea mai faimoasa lucrare a sa Republica, combina diverse aspecte ale eticii, filosofiei politice si metafizicii, printre altele, intr-o filozofie sistematica, semnificativa si aplicabila.
2. Aristotel (384 i.Hr.–322 i.Hr.)
Aristotel din Stagira a fost cel mai influent dintre discipolii lui Platon. Interpretarea lui asupra lucrurilor s-a bazat mai mult pe fapte invatate din experienta pe care oamenii o vor dobandi in viata lor, o abordare care difera de cea a maestrului sau care prefera o perspectiva care sa depaseasca accesibilitatea simturilor fizice.
S-a dovedit a fi un scriitor imaginativ si un polimat la fel de creativ, rescriind treptat concepte prestabilite in aproape toate domeniile cunoasterii pe care le-a intalnit.
Intr-o perioada in care cunostintele umane erau inca mult prea generalizate, el a impartit aceste cunostinte in categorii distincte, cum ar fi etica, biologia, matematica si fizica – un model de clasificare folosit si astazi.
Aristotel este cu adevarat o figura cheie in filosofia greaca antica a carei influenta a continuat sa aiba un impact mult dincolo de granitele Greciei antice.
1. Thales din Milet (620 i.Hr.–546 i.Hr.)
Thales din Miletus ocupa primul loc pe aceasta lista pentru ca reprezinta un punct esential in filosofia greaca antica din care au rasarit generatiile ulterioare de ganditori celebri, teoreticieni, dialectici, metafizicieni si filozofi.
El este salutat printre istorici drept parintele filosofiei grecesti antice. Majoritatea ideologiilor lui Thales provin de la Aristotel, care il indica pe Thales ca fiind prima persoana care a investigat principii de baza precum originea materiei. Se spune ca Thales este, de asemenea, fondatorul scolii de filosofie naturala.
Ca filozof, Thales si-a limitat foarte rar cercetarile la domeniul limitat al cunoasterii contemporane si s-a implicat activ in intelegerea diferitelor aspecte ale cunoasterii, cum ar fi filozofia, matematica, stiinta si geografia.
De asemenea, se spune ca el a dezvoltat un standard bine definit pentru a teoretiza de ce apar schimbari. El a propus apa ca componenta de baza a lumii. Thales era foarte apreciat in randul grecilor antici, iar ipotezele sale adaugau de obicei sens si amploare ideilor deja existente despre natura.
