The Making of „Ultima clepsidra“

Cind Horia Ursu si Michael Haulica m-au intrebat anul trecut la Bookfest daca as putea sa scriu un steampunk, am stiut ca sansa asta nu trebuie ratata. Fiind pasionat de gothic si de proto-SF, pe care le consum din greu (as citi oricind Wells sau Verne), stiam ca nu mi-ar fi greu sa creez un univers victorian intunecat, dar mai stiam si ca nu aveam in mina toate elementele. Asa ca m-am grabit sa vad exact cam cum sta treaba cu genul, citind sau recitind tot ce avea o oarecare legatura cu masinarii si inventii ahead of their time, sau cu ideea de progres asa cum era ea vazuta in secolul al XIX-lea.

Am parcurs rapid romane, antologii (pot spune ca MacLeod si Brooke m-au impresionat cel mai tare), dar totodata am adunat si informatii stiintifice, scotocind prin acestea din urma pentru a gasi o idee, tot asa cum le-am explorat pe primele pentru a gasi si intelege atmosfera.

Ideea actiunii am gasit-o ca de obicei in fapte reale (pe care bineinteles le-am distorsionat dupa cum mi s-a parut mie potrivit, dezvoltind de aici mult mai departe). Cum orice detalii ar putea fi considerate spoiler, mentionez doar ca secventa-cheie care se petrece in beciurile Politiei e inspirata de o descoperire cutremuratoare din Londra sfirsitului de veac XIX.

Pentru a spori credibilitatea, am apelat la citeva referinte de natura criminalistica despre procedee de investigare a infractiunilor contestate si abandonate ulterior, odata cu modernizarea domeniului, procedee pe care am decis ca personajele mele sa le aplice in continuare si desigur sa le dezvolte (sintem intr-un SF, nu?…). In fine, aerul general al povestirii am incercat sa fie unul clasic, dar cu elemente de modernism – in special o accelerare a actiunii, alt procedeu la care apelez eu in mod obisnuit. In felul asta, cred ca am reusit sa ating pragul de originalitate dorit, fara a iesi din schema ceruta de canoanele genului.

Odata povestirea terminata, le-am trimis-o lui Horia si Michael – feed-back-ul a fost pozitiv, dar cum actiunea se petrecea intr-un stat numit Londra Victor, am fost intrebat daca nu pot sa o mut in Romania. La momentul respectiv habar nu aveam ca tema trebuia sa fie specifica tarii noastre – dar m-am conformat, considerind ca asta ar spori originalitatea actiunii. Numai ca pina am schimbat eu ce era de schimbat, m-am trezit ca editorul nu va fi, cum credeam eu, Michael, ci Adrian Craciun.

Acest lucru nu era de natura sa ma bucure – Adrian isi exprimase neincrederea in romanul meu inainte de lansarea acestuia in vara trecuta, dar nici sa ma ingrijoreze din cale-afara – dupa ce l-a citit, mi-a comunicat ca desi nu e genul lui (cartea mea este scrisa in stil gothic), incercarea mi-a reusit. Astfel, cu toate ca as fi fost mult mai linistit cu Michael, despre care stiam ca ii place felul meu de a scrie, atit timp cit eram convins ca Adrian va lua o decizie corecta, mi-am zis ca singura problema reala ar fi putut veni de la mine – la urma urmei, nu mai scrisesem steampunk pina atunci… Asa ca, fie ce o fi, am retrimis povestirea in varianta… autohtona.

Desigur ca nu a ramas in aceasta varianta. Adrian mi-a facut ceva sugestii si corecturi – nu tocmai putine, si am incercat pe cit mi-a fost posibil sa tin cont de ele. In citeva cazuri nu sint convins ca a avut dreptate, pe cind in altele dimpotriva, interventia lui a fost fara indoiala salutara. Spre exemplu, titlul initial al povestii era in limba latina. Mi s-a comunicat ca, in plus, spune prea multe, si am fost intrebat daca as putea sa il schimb. Fara mult entuziasm, am trimis o lista cu cinci titluri, din care Adrian a ales „Ultima clepsidra“, si stind apoi si judecind mai bine, mi-am dat seama ca intr-adevar titlul acesta era mai incitant decit cel initial, asa ca l-am acceptat. Si bine am facut, pentru ca mai multi apropiati s-au aratat incintati de schimbare.

Cam asta ar fi de spus – restul il vor spune cititorii dupa ce imi vor citi povestirea.