In adolescenta traiam, ca toti ceilalti colegi si prieteni, cu siguranta ca iubirea te surprinde din neant, fara sa fie nevoie sa o cauti, sa-ti consumi energiile pentru ea. Atunci te epuizai emotional pe parcursul relatiilor propriu-zise, cand zburatorul venea cu emotii prea puternice ca sa fie adevarate si prea ravasitoare ca sa le poti trai fara intrigi interioare. Dar, atunci, spre deosebire de varsta maturitatii, nu trebuia sa faci ceva anume pentru a gasi un partener. El venea pur si simplu…

Pentru ca maturitatea vine odata cu o forma noua de iubire – matura spiritual si construita pe cunoastere, respect… la un nivel mult mai mare al intimitatii. Doar ca, pentru bucuria inteleapta a maturitatii psihice si sexuale, platim un pret destul de coplesitor: unde si cum iti gasessti iubirea daca, de exemplu, esti o femeie ajunsa la varsta maturitatii, dependenta de un program strict de lucru, intr-o lume in care barbatii sunt din ce in ce mai putini iar, cei mai multi dintre cei care exista, se afla in relatii serioase?

Imi spunea o prietena: “Toti barbatii din jurul meu au relatii fericite sau, chiar mai mult, sunt casatoriti si au si copii. Oare nu merg in mediile propice intalnirii unor barbati singuri?”.

Apoi, de la o anumita varsta barbatii incep sa-si piarda instinctul de vanatori si joaca un rol defensiv pe care, sa-mi fie cu  iertare, nu il inteleg si tare mi-ar placea sa-mi propuna unul dintre cititori si o perspectiva masculina asupra acestui fenomen.

Si uite asa apar sute de intrebari si sute de ipoteze false sau mai putin false… Iar asteptarea este pedeaspa suprema! Clar este (v-o spun din propria experienta) ca nu intalnesti pe nimeni daca nu iti organizezi viata asa incat sa fie activa social. Am vrut sa cred o perioada de timp ca, intr-o zi cu soare, va aparea cineva la usa si ma va invita la teatru sau imi va spune doar,”eu sunt iubirea ta”. Din pacate nu se intampla chiar asa, la fel de bine cum extrem de putini sunt acei norocosi care isi intalnesc iubirea la metrou sau in timp ce traverseaza strada neregulamentar.

 Asadar, socializarea cu tot ce implica ea (iesiri la suc, la bere, la film, la concerte etc etc) este raspunsul tuturor nedumeririlor. Si nu trebuie sa fie o socializare planuita intentionat in care sa ii vanezi pe toti cei din jurul tau, trebuie sa inveti sa socializezi pentru bucuria de a trai printre oameni. Prietenii prietenilor tai sunt cei mai accesibili, dupa care persoanele cu care te intalnesti la petreceri (organizate in baruri sau in case private) si, pentru cine se poate plia pe o astfel de comunicare, prietenii din mediul online.

Invata sa-ti faci mereu noi si noi amici, fii deschisa la discutii, la contacte sociale, ridica capul din pamant si invata sa zambesti. Am mai tot scris despre cat de importanta este atitudinea si parca as repeta continuu pentru ca cel mai repede uiti sa zambesti.

De fapt, ceea ce vreau sa spun este ca trebuie sa fii prezenta in propria viata si v-o spun cu aceeasi sinceritate cu care mi-as da singura un sfat. Trebuie sa te placi tu pentru ca ceilalti sa te placa, trebuie sa fii atragatoare, agreabila si nu-l cauta doar pe “domnul perfect cu joben si toate cuvintele bune la el”… Daca oferi o sansa celor din jur, iti vor oferi si ei una cu aceeasi generozitate.

Prietenei mele, despre care va spuneam mai sus, i-am spus asa: Important este ca intalnesti oameni, niciodata nu stii cand unul dintre amicii tai implicati intr-o relatie iti va face cunostinta cu un barbat singur.

Secretul este ca nu te agiti, sa nu iti plangi de mila, sa nu alergi – asemenea lui Don Quijote – dupa morile de vant… sa mimezi oarecum relaxarea din adolescenta, detasandu-te si lasand intamplarile frumoase sa vina singure la tine, cu precizarea ca acum este nevoie sa-ti creezi contextele favorabile.

Este o vorba des intalnita printre tinere cand apare baiatul si vor sa para dezinteresate “prefa-te ca nu stii ca vine”: este, poate, expresia cea mai potrivita pentru cautarea iubirii la varsta maturitatii.