EXCLUSIV. Cat au castigat candidatii clujeni la Senat. Vezi topul

Prefectura-ct.ro a realizat, in EXCLUSIVITATE, un clasament al celor mai instariti candidati din Cluj care aspira sa devina SENATORI, in functie de propriile declaratii de AVERE si INTERESE, publicate pe site-ul Agentiei Nationale de INTEGRITATE (ANI), la rubrica special destinata ALEGERILOR din acest an.

Cumulat, in judetul Cluj, se afla unii din cei mai bogati aspiranti la un FOTOLIU de SENATOR. Topul este realizat in functie de CONTURILE si VENITURILE publicate de aspirantii la o functie in SENAT.  Din cei 24 de candidati, doar 8 si-au publicat, pana luni, DECLARATIILE de AVERE. Acestea au fost culese, in 5 noiembrie, de pe site-ul ANI.

Locul 1.  Alin TISE – candidat ARD –  venit de 686.262 de lei, conturi de 180.721 de lei

Fostul presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Cluj, Alin Tise, candidat la SENAT din partea ARD, in Colegiul 1 din Cluj, este, potrivit datelor publicate in propria declaratie de AVERE de pe site-ul ANI, cel mai bogat candidat pentru o functie de SENATOR din judet. Familia sa a avut, in 2011, un venit total de 686.262 de lei din salarii, actiuni si dividende.

Potrivit sursei citate, Tise are conturi si depozite bancare in valoare totala de 180.721 de lei. Fostul presedinte al CJ Cluj a primit ca dar de BOTEZ, pentru fiul sau, 85.000 de euro, 2.000 de dolari si 109.500 de lei! Potrivit propriei declaratii de avere, el are bijuterii si ceasuri in valoare de 15.000 de euro.

Tise a instrainat, in 2011, 5 imobile. A vandut 3 imobile in valoare de 81.000 de lei si 21.000 de euro. El are 2 masini, un VW Passat, productie 2002 si un Porsche Cayenne cumparat de sotie in 2005. Tise detine un teren intravilan de 2.900 mp in cota de 1/2, cumparat in 2003 si 2 apartamente. Un apartament de 79,50 mp si 15,68 teren sub balcon, prin indiviziune 1-1, cumparat in 2004 in Cluj-Napoca si altul, tot in municipiu, de 113,13 mp, cumparat in 2008 impreuna cu sotia. In declaratia sa, Tise a completat ca are datorii in valoare totala de 327.771,53 de euro.

Locul 2. Ioan Cristian Haiduc – candidat ARD – venit de 457.679 de lei, conturi de 158.374 de lei si 10.022 euro

Al doilea in TOPUL celor mai instariti concurenti pentru o functie in SENAT din judetul Cluj se situeaza, potrivit datelor din propria declaratie de AVERE publicata pe site-ul ANI, Ioan Cristian Haiduc. El este candidatul ARD pentru o functie in SENAT in Colegiul 4 din judetul Cluj.

Familia lui Ioan Cristian Haiduc a avut un venit total de 457.679 de lei in 2011 din salarii si dividende. Potrivit sursei citate, Haiduc are 7 conturi, deschise in perioada 2005 – 2012, in valoare totala de 158.374 lei si 10.022 euro.

Potrivit declaratiei sale de INTERESE, Ioan Cristian Haiduc a incheiat un CONTRACT de 832.920 lei cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, finantarea e NERAMBURSABILA.

El detine 7 TERENURI, din care 6 mostenite: 3 terenuri agricole, 2 terenuri extravilane in Campia Turzii, un luciu de apa de 1.100 metri patrati si un teren intravilan. Haiduc mai are, potrivit sursei citate, 3 cladiri, din care doua in Campia Turzii: o casa de locuit de 206 metri patrati, mostenita in 2011 si un spatiu comercial de 598 metri patrati cumparat in 2004. Haiduc a achizitionat, impreuna cu nevasta si o casa de vacanta in satul Sutu, comuna Ciurila, judetul Cluj. Haiduc nu are datorii, potrivit sursei citate.

Locul 3. Vakar Istvan-Valentin – candidat UDMR –  venit de 106.200 lei, conturi de 200.000 euro si 3.000 de lei

Candidatul UDMR pentru o functie in SENAT, in Colegiul 4 din Cluj, Vakar Istvan Valentin se situeaza, potrivit datelor publicate in propria declaratie de AVERE de pe site-ul ANI, la sectiunea dedicata alegerilor din 2012, pe locul 3 in TOPUL celor mai instariti concurenti. Familia Vakar a avut, in 2011, un venit total de 106.200 lei din salarii. Potrivit sursei citate, Vakar Istvan Valentin are 3 depozite bancare in valoare totala de 200.000 euro si 1 cont curent de 3.000 de lei.

Potrivit declaratiei sale de INTERESE, nevasta candidatului UDMR la SENAT din Colegiul 4, a avut un contract cu statul, de 25.000 euro, licitare proiecte APDRP, castigat in 2009, pentru 3 ani.

Vakar detine 2 terenuri agricole in Satu-Mare, unul de de 2.253 mp, cumparat cu sotia in 2007 si altul de 4.500 metri patrati, mostenit de nevasta in 2008. El are doua case de locuit: una de 90 mp, in Cluj-Napoca, cumparata in 1999 de el si o casa de locuit, de 40 mp, mostenita de nevasta in 2008, in Satu Mare. Vakar conduce, potrivit sursei citate, un Opel Astra, fabricat in 2007. Vakar nu are, nici el, vreo datorie, potrivit sursei citate.

Locul 4. Ovidiu Vasile Calin – candidat ARD –  venit de 101.766 lei

In TOPUL celor mai bogati candidati pentru o functie in SENAT din judetul Cluj, Ovidiu Vasile Calin se plaseaza pe locul 4, potrivit datelor din propria declaratie de AVERE. El candideaza pentru o functie de SENATOR, in Colegiul 2 din judetul Cluj.

Familia Calin a avut un venit de 101.766 de lei, in 2011, potrivit declaratiei sale de avere. Ovidiu Vasile Calin detine un teren arabil de 11.000 mp in localitatea Dragus, cumparat din 2007 si 3 cladiri in Cluj-Napoca. El are doua case: una de 302 mp, construita din 2005 si alta de 100 mp cumparata in 2008, precum si un apartament de 250 mp aflat in constructie. El conduce un autoturism Mercedes, fabricat in 1999.

Calin are datorii de 160.000 si 190.000 de lei, doua credite contractate in 2007 si 2008.

Locul 5. Laszlo Attila – candidat UDMR –  venit de 77.860 lei

Fostul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, Laszlo Attila se claseaza pe locul 5 in TOPUL celor mai instariti candidati pentru un fotoliu de SENATOR din judetul Cluj, potrivit datelor publicate in propria sa declaratie de AVERE. Laszlo Attila candideaza in Colegiul 2 din judetul Cluj.

Familia Laszlo a avut un venit total de 77.860 lei, in 2011, potrivit declaratiei de avere a candidatului UDMR.

Laszlo Attila detine 5 terenuri, din care doua intravilane in Cluj-Napoca, unul de 298 metri patrati cumparat cu sotia in 2002 si altul de 705 mp cumparat, tot cu nevasta, in 2003. Laszlo mai are 3 terenuri in comuna Bereni (Mures), cumparate impreuna cu sotia, in 2005: un intravilan de 1.500 mp, un teren agricol de 5 ha si altul de 0,18 hectare.

Fostul viceprimar, actual candidat in colegiul 2 pentru un fotoliu de senator are 3 imobile. El detine doua case in Cluj-Napoca, ambele achizitionate cu sotia: una de 101 metri patrati, cumparata in 2003 si alta de 98 mp, cumparata in 2003. Laszlo mai are si o casa de vacanta de 80 metri patrati in comuna Bereni cumparata cu sotia. El conduce o masina VW, fabricata in 2002, doua ATV-uri productie 2006, dar si o motocicleta MZ fabricata in 2003.

Laszlo Attila nu are, potrivit sursei citate, nicio datorie.

Potrivit declaratiei sale de INTERESE, Laszlo Attila este actionar la Paprika Radio.

Locul 6. Ramon Moldoveanu  – candidat ARD – venit de 72.800 lei

Candidatul ARD pentru functia de SENATOR in Colegiul 3 din judetul Cluj, Ramon Moldoveanu, se situeaza pe locul 6 in TOPUL celor mai bogati concurenti, potrivit datelor publicate in propria declaratie de AVERE, pe site-ul ANI. Familia lui Ramon Moldoveanu a realizat, potrivit sursei citate, in 2011, un venit total de 72.800 de lei, realizat din salarii.

Moldoveanu detine 5 terenuri intravilane: unul in Cluj-Napoca, de 2.500 mp, cumparat in cota de ½ in 2006, altul in Ploiesti de  30.000 metri patrati, cumparat in cota de ½ in 2006. De asemenea, are in Marisel un teren intravilan de 2.000 metri patrati cumparat, precum celelalte, in 2007, un teren de 2.800 metri patrati in Saliste, cumparat in 2005, in cota de ½  si alt teren mostenit in 2006 de 33.000 mp in comuna Dobrin. Ramon Moldoveanu a mostenit, din 2005, un apartament de 50 mp, in cota de ½ in Cluj-Napoca. El si-a cumparat, in 2008, o casa de locuit de 300 mp, in cota de ½, in Cluj-Napoca.

Ramon Moldoveanu are datorii de 50.000 euro si 40.000 lei.

Potrivit propriei declaratii de INTERESE, desi este asociat in 4 firme, el nu a avut niciun contract cu statul.

Locul 7. Lorinczi Zoltan-Laszlo – candidat UDMR – venit de 48.365 lei

Candidatul UDMR pentru o functie in SENAT in Colegiul 3 din judetul Cluj, Lorinczi Zoltan – Laszlo se afla, potrivit datelor publicate in propria declaratie de AVERE de pe site-ul ANI, pe locul 7 in TOPUL celor mai instariti concurenti pentru o functie in Camera Superioara din Parlament.

Familia Lorinczi a avut un venit de 48.365 de lei, in 2011, potrivit propriei declaratii de avere a candidatului.

Lorinczi Zoltan Laszlo detine un teren intravilan de 1.300 mp, cumparat in 1997 si o casa de locuit de 178 metri patrati, achizitionata tot in 1997. El mai are un apartament de 17 metri patrati, in Cluj-Napoca, cumparat in 2003, cu sotia. Potrivit sursei citate, el conduce un Renault Clio, fabricat in 2003.

Lorinczi Zoltan – Laszlo nu are nicio datorie, potrivit sursei citate.

Locul 8. Eckstein-Kovacs Peter – candidat UDMR – venituri de 37.939 lei

Candidatul UDMR pentru o functie in SENAT, in Colegiul 1 din judetul Cluj, Eckstein-Kovacs Peter, se afla pe ultimul loc in TOPUL celor mai bogati concurenti, potrivit datelor publicate in propria declaratie de AVERE, de pe site-ul ANI.

Familia Eckstein-Kovacs a avut, in 2011, un venit total de 37.939 lei, din salarii, potrivit sursei citate.

El este singurul candidat care detine obiecte de arta in valoare de peste 5.000 de euro. Potrivit declaratiei sale de avere, Eckstein-Kovacs Peter are un tablou si 3 picturi pe sticla in valoare totala de 6.000 de euro, dar si un pian vienez de 2.000 euro.

Ekstein-Kovacs Peter detine un teren intravilan in Cluj-Napoca, de 400 metri patrati si o casa de 170 mp, cumparata in 1987, cu sotia.

Eckstein are datorii de 100.000 de lei si 34.748 euro.

Potrivit propriei declaratii de INTERESE, el este asociat in EUREKA Media.

Doar O TREIME si-au publicat DECLARATIILE de AVERE si INTERESE

Dintre cei 24 de candidati pentru un fotoliu de SENATOR in judetul Cluj, doar 8 si-au trimis declaratiile Birourilor Electorale, pentru a le depune pe site-ul ANI, pana in 5 noiembrie, data la care PROVICIANEWS.RO le-a cules. ANI a informat ca prelucrarea declaratiilor dureaza 48 de ore de la ora primirii actelor.

Astfel, in Colegiul 1, Gheorghe Funar, candidat PRM, Mircia Giurgiu, candidat USL, Iuliu Mirel Tagorean, candidat PPDD si Vekov Karoly Janos, candidat PPMT NU si-au depus declaratiile pe site-ul Agentiei Nationale de Integritate.

In Colegiul 2, IoanAvram, candidat PRM, Augustin Danila, candidat PPDD, Gergely Balazs, candidat PPMT si Serban Radulescu, candidat USL NU si-au depus declaratiile pe site-ul Agentiei Nationale de Integritate.

In Colegiul 3, Bitay Levente-Ladislau, candidat PPMT, Ion Pavel Danciu, candidat PRM, Iulia Ligiana Ianchis – Ghete, candidat PPDD si Marius Nicoara, candidat USL NU si-au depus candidaturile pe site-ul Agentiei Nationale de Integritate.

In Colegiul 4, Alexadru Cordos, candidat USL, Mihai Iurian, candidat PRM, Ioan Niculescu, candidat PPDD si Szasz Peter Zsolt, candidat PPMT NU si-au depus declaratiile pe site-ul Agentiei Nationale de Integritate.