„Treaba la noi este ca nu traim mult”, pica un tanar din gherila kurda in magazinul alimentar al unui sat asirian din Valea Nahla din Irak, in timp ce le inmaneaza camarazilor sai cateva cutii de Tiger.
„Puterea a revenit”, spun sloganurile promotionale ale acestei bauturi energizante poloneze, foarte populare in tot Orientul Mijlociu. Este beat de militienii socialisti ai Fortelor Democratice Siriene care lupta impotriva ISIS si a turcilor din Rojava; Il beau islamistii in plata lui Erdogan (nici metamfetamina si nici taurina nu sunt haram sau pacat), iar gherilele atei si rosii PKK, care a ocupat fasia de granita a Kurdistanului irakian, care flancheaza Turcia spre sud. Putini stiu ca bautura racoritoare stimulanta poarta numele boxerului Dariusz Tigre Michalczewski. Desigur, cui ii pasa cand ploua bombe peste tine din cer.
Posibilitatea unei morti premature la care se referea gherila kurda calatoreste prin aer la bordul dronelor si a luptatorilor F16 sau F4 Phantom II cu care Ankara loveste buncarele, magazinele de scule, galeriile excavate in munti si casele ocupate de PKK. in satele asiriene Nahla, o vale crestina din districtul kurd-irakian Acrah, cunoscuta pentru plantatiile sale de susan si orez si pentru ca este tara in care au fost relocati cateva mii de supravietuitori ai genocidului asiro-armean. Sabia care a ucis sute de mii de nevinovati a fost falsificata de turci si adesea manuita de trupele kurde auxiliare.
Cand a inceput sa se amestece cu populatia asiriana — minoritatea crestina a Irakului — rezistenta kurda turca a presupus ca turcii nu vor indrazni sa riste viata acestor civili atat de atent monitorizati de Vatican cu bombardamentele lor selective, dar s-au inselat. La cateva zile dupa ce am parasit zona, turcii au lovit din nou niste pozitii in valea Asiriana. Au mai facut-o si vor continua sa faca asta.
Este o poveste veche si familiara. In primul rand, grupul secesionist de gherila kurda din sud-estul Anatoliei pe care Ankara il considera „terorist” a trecut in Irak pentru a scapa de gloantele lui Erdogan si a se refugia printre civilii kurzi si asirieni de-a lungul intregii fasii de granita care flancheaza Turcia spre sud. Ulterior, armata turca a urmat exemplul si a infiintat baze militare cu toate binecuvantarile dinastiei tribale a Barzani, care domneste peste una dintre piesele Regiunii Autonome a Kurdistanului Irakian.
De atunci, gherilele PKK au fost zdrobite sub nasul unui cleste format din Brigada a V-a turca a Comandamentului care ii hartuieste si peshmerga kurda din Barzani, care se lupta cu ei pe cale cainita, in complicitate cu Turcia. Si amestecati cu ei, in Sinjar sau nordul Basur (nume dat de nationalisti Kurdistanului de Sud), sunt civili kurzi, yazidi si acesti asirieni din Nahla.
„Crestinii din Mesopotamia”
Dar cine sunt cu adevarat aceste comunitati pe care presa occidentala le numeste „crestini din Mesopotamia” in detrimentul identitatii lor culturale, etnice si lingvistice complexe? Pentru toate scopurile, ei sunt indienii din Semiluna Fertila, Tara dintre Doua Rauri, Bilad al Rafidayn sau, daca preferati in greaca, Mesopotamia. Ei isi numesc patria natala Beth Nahrain in limba lor populara, siriaca.
In oricare dintre numele pe care le primeste, ajunge sa fie toata acea portiune de teritoriu care se intinde intre raurile Eufrat si Tigru si care, de-a lungul secolelor, a fost condusa de turci, arabi si kurzi. Acesti asirieni spun de obicei despre ei insisi ca au ajuns sa devina oaspetii propriei lor patrii. Si au dreptate.
Asirienii nu sunt arabi sau persi; nu sunt kurzi sau turci. Nu au fost niciodata islamizati. Ei sunt adevaratii aborigeni ai Mesopotamiei si, de-a lungul secolelor, au fost deposedati de pamanturile lor, hartuiti, masacrati, decimati, asimilati, impinsi in diaspora si in cele din urma limitati la redute izolate precum Nahla, care difera putin de rezervele indienilor nativi americani. . Comparatiile sunt inevitabile. Ei sunt urmasii vechilor civilizatii care au creat gradinile Babilonului sau faimoasele zigurate mentionate in Biblie. In mod circumstantial, ei sunt crestini. Si asta face lucrurile si mai dificile intr-un mediu geopolitic atat de tribal si atat de des patruns de cele mai intunecate viziuni ale islamului.
Nationalistii asirieni urasc sa fie remarcati pentru religia lor. In afara comunitatilor lor viguroase de exil din Europa si America de Nord, o mare parte a lumii nu stie inca ca acesti denumiti gresit „crestini orientali” pretind ca sunt descendentii acelor popoare belicoase care au construit orase cu rezonante aproape mitice precum Ninive sau Nimrud. Ei sunt la fel de „crestini irakieni” precum „catolicii mediteraneeni” spanioli.
Istoria antica a Mesopotamiei se incheie odata cu intrarea in Babilon a regelui persan Cir al II-lea cel Mare, la 73 de ani dupa ce Ninive a fost infranta si odata cu aceasta, imperiul neo-asirian. In realitate, urmasii lor au fost mereu acolo, desi a fost necesar sa asteptam pana in secolul al XIX-lea pentru ca constiinta lor nationala pana atunci nebuloasa sa reapara si ca identitatea lor sa se articuleze in jurul formatiunilor politice nationaliste aflate in competitie deschisa cu bisericile crestine.
Ei sunt adesea tolerati ca crestini, dar identitatea lor nationala este reprimata.
Diferentele politice dintre asirieni si vecinii lor au fost adesea ingropate sub discursul autoritar al guvernelor succesive care au incercat sa le asimileze de aproape 2.000 de ani. De obicei, ei sunt tolerati ca crestini, dar lupta lor de a-si apara identitatea este reprimata. Adica, de facto, ce se intampla in Kurdistanul Barzanilor sau in Siria lui Al Asad.
Religia lor face parte din traditia si cultura lor, dar nu o epuizeaza. Tiranii prefera iobagii protejati decat barbatii si femeile libere.
In ciuda tuturor, steagurile Mesopotamiei, emblema miscarii de eliberare a Asiriei, continua sa arboreze pe casutele fara acoperisuri in doua versiuni din satele Nahla. Sunt putine case ai caror pereti nu atarna, alaturi de imaginile lui Hristos, o reproducere populara din cupru a leoaicei ranite, un relief celebru in care regele Asurbanipal poate fi vazut hartuind o pisica dintr-un car de razboi.
Asediul asirian al Nahlei
Acum, asirienii din Nahla sunt hartuiti. Nu este neobisnuit ca localnicii kurzi din orasele din jur sa-si ucide masinile cu pietre in timp ce conduc spre Dahok pe un drum ingust de pamant. In mai multe randuri, un grup de banditi in plata unui proprietar kurd au reusit sa ii impiedice sa acceseze priza de apa. Pe fundal, o disputa asupra pamantului.
„Prezenta PKK nu ne pune nicio problema, dincolo de faptul ca ne simtim folositi ca scuturi umane”, ne-a spus in 2015 un asirian decedat, Ismael Nano Benjamin. “Este Barzani caruia ii reprosam ca a tolerat furtul pamanturilor noastre comunale. S-a intamplat in Nahla si in toata gubernia Dahok. Mai mult de jumatate din pamanturile asiriene au fost uzurpate de kurzi cu complicitatea Guvernului, iar asta. cuprinde extinderi vaste si termenii municipali ai multor sate care astazi sunt considerate kurde. Acum ne insulta numind regiunile noastre „Kurdistan”, ne-a spus el.
Pentru a stabili o comparatie, este ca si cum oamenii din La Rioja ar fi colonizat Aragonul prin intimidare si forta si l-au redenumit Riojistan. Aceasta explica, printre altele, de ce multi tineri asirieni nepocaiti sunt chiar reticenti sa invete sa vorbeasca kurda. Desi nimeni nu face menhiruri aici, Nahla este cea mai ireductibila vale a Galilor din Mesopotamia.
Pamanturile comunale uzurpate deseori din cateva dintre orasele sale sunt acum amenintate de lacomia unui lord feudal adaptat sistemului tribal Barzani. Cand satenii au incercat sa calatoreasca intr-o rulota pana la Dahok pentru a protesta pentru ceea ce s-a intamplat in urma cu patru ani, politia dictatorilor a inchis drumul pentru a o impiedica, in timp ce marii guvernamentali au repetat in forurile internationale ca vor pune un zel deosebit in „a avea grija de crestini”. Asirienii, nici macar nu-i pomenesc.
Din acelasi motiv, jihadul la care recurg partidele salafite este adesea doar un alibi pentru a-si insusi proprietatile si pamanturile. S-a intamplat si in regiuni irakiene precum Bartella, unde asirienii coexista cu o secta islamica numita Chabaqui, care a profitat de teama provocata de ISIS pentru a-si revendica pamantul.
Diferentele spirituale au fost adesea folosite pentru a alimenta rivalitati care mascau dorinta meschina de a uzurpa bunurile altor oameni. Ceea ce este in joc este mult mai mult decat conflictul religios fara margini politice care este adesea descris in presa crestin-democrata din Occident. Si acelasi lucru este valabil si pentru yaziditii din Sinjar.
Nahla este o tara salbatica. Taranii mai ies si astazi la pasunat vitele cu un kalashikov intre picioare. Sunt oameni ai muntilor, obisnuiti cu asprimea si ostilitatea mediului. Haitele de lupi inca urla noaptea, iar sacalii se apropie de orase. „Si ma intrebi daca acel sarpe este periculos? Totul in acest loc vrea sa te omoare”, spune Esam Yujana dupa o infruntare cu o vipera.
Acum un an, turcii au bombardat la caderea noptii casa surorii lui Yujana din Tashish, un alt sat asirian din Kurdistanul irakian din Valea Barvari, aproape de granita cu Turcia, in mod obisnuit. Mai intai, s-a auzit bazaitul dronelor si, nu dupa mult timp, detonarea celor doua bombe aruncate de unul dintre luptatorii pe care Ankara ii activeaza in timp ce ii implora pe americani sa le furnizeze mult asteptatul lor F35.
In fotografiile facute in dimineata urmatoare, puterea distructiva letala a acestor arme se vede in toata amploarea ei. Cladirea – una dintre acele casute luminoase cu un etaj care se inalta deasupra livada umbroasa a dealurilor Vaii Barwari – a fost redusa la un munte de fier rasucit si placi fragmentate de ciment.
Cu doar o zi mai devreme, pe 10 aprilie 2019, artileria lui Erdogan a bombardat Sharanish, o alta enclava caldeo-asiriana de-a lungul granitei cu Turcia, in districtul irako-kurd Zajo. Trimiterea de luptatori-bombardiere in misiuni sau lovirea civililor cu artileria a fost o traditie indelungata a Turciei. Adesea, cand se lasa noaptea, din orasele caldeene-asiriene precum Kanimase (Valea Barwar), este posibil sa vezi fulgerarile artileriei Ankarei palpaind pe crucea bisericii Mar Sawa.
Interesant este ca Valea Nahla nu este departe de pamanturile turcesti din Hakari, din care asirienii au fost deposedati si expulzati in timpul Primului Razboi Mondial. Unii dintre supravietuitorii genocidului asiro-armean au incercat sa-si recucereasca teritoriul in urma cu un secol, dar au fost din nou respinsi. In cele din urma, s-au stabilit in vale.
In timpul asezarii sale existau peste 40 de sate. Astazi au mai ramas mai putin de zece, vreo mie de oameni
Ceea ce astazi este pamant fertil de ferma cu aparitia Edenului, acum o suta de ani, era o tara mlastina si nesanatoasa. Cronicile sosirii lor si ale crearii primelor lor asezari mentioneaza o rata revoltatoare a mortalitatii infantile. Si tantarii. Milioane dintre ei. Foametea si malaria le-au decimat copiii. La momentul sosirii lor, existau peste 40 de asezari. Astazi au mai ramas mai putin de zece si aproximativ o mie de oameni. Tantarii nu au disparut.
Cu toate acestea, nici un musulman nu a reusit sa se stabileasca in ultimele domenii asiriene din Nahla pana in prezent. Cu siguranta coexista cu gherila kurda, dar este secularizata. Si in plus, relatiile cu militienii sunt cordiale. „Ne temem de peshmerga din Erbil mai mult decat de PKK”, spune negustorul asirian din magazinul alimentar. Peshmerga pe care ii mentioneaza sunt kurzii din Irak, fortele militare ale Barzani, regentii dictaturii tribale din Kurdistan.
Asurbanipal, „Marele Kasrani”
“De cand imi amintesc, imi amintesc ca am crescut aici, alergand dintr-un loc in altul din avioane si bombe. Si asta este si astazi problema noastra”, spune in liniste Ashurbanipal, unul dintre clientii sai, de indata ce militienii de la PKK paraseste magazinul alimentar.
„Sunt intotdeauna foarte cordiali; politicosi; nu comit abuzuri si platesc intotdeauna ceea ce cumpara”, adauga el despre gherilele. Ashur, cunoscut si sub numele de Marele Kasrani, este un artist asirian din Nahla, care s-a intors acum in vale.
Asemenea persilor, stramosii caldeo-babilonieni si asirieni ai localnicilor din Valea Nahlei si-au hidratat barbile cu ulei de masline si au sculptat suvite sofisticate cu cleste, pe care le-au aruncat pe o scara. Monarhii cu barba ai acelor civilizatii mesopotamiene au fost imortalizati in vechile reliefuri de alabastru din Tigrul pe care asirienii le reproduc acum pentru a-si decora casele.
“Nu sunt crestin pentru ca daca as fi, nu as putea lua ce e mai bun dintre budisti, musulmani sau evrei. In fiecare zori ard tutun si fac focuri de tabara in acelasi mod in care stramosii mei organizau ritualuri cu mii de ani in urma”, spune Marele Kasrani.
„Cred in Dumnezeu, dar Dumnezeul meu nu este neaparat al preotului din Nahla. Nici macar nu-i spunem Dumnezeu, ci Allaha, care in limba noastra semitica inseamna „Cel mai inalt”. Suntem insa prieteni ai preotului. Intr-o zi s-a apropiat de mine si m-a intrebat: De ce nu vii la Biserica, Asur? Am inceput sa-i raspund: „Pentru ca Dumnezeu…” Si m-a intrerupt, si mi-a spus: „Nu. Nu este vorba despre Dumnezeu. Exista mancare acolo si o sarbatoare a poporului nostru. Vino cu noi. Si avea dreptate: apartinem unei traditii in care uneori biserica este doar centrul vietii comunitare in aceste locuri izolate”, explica el.
Asurbanipal, Marele Kasrani, este un cetatean britanic care si-a petrecut jumatate din viata calatorind in lume inainte de a se intoarce in a sa. El este un personaj inspirator pentru tinerii asirieni. Este un caracter, sa se usuce; genul de lider respectat a carui prezenta spulbera cu modernitatea conservatorismul anturajului sau.
Suntem cu el cand ne intalnim cu baietii PKK la bacanie. Este paradoxal ca, in urma acestor bombe, stranepotii celor care au reusit sa scape din sabia ascutita a otomanilor au ajuns sa locuiasca impreuna la Nahla cu cei ai kurzilor care i-au masacrat si au ajuns sa-si ocupe fiefurile traditionale. in muntii Hakari. Toata lumea stie ca asa este, dar exista un fel de tacere tacita care faciliteaza convietuirea.
Spre deosebire de Turcia, nu este prima data cand conducerea militara a PKK si cadrele sale politice recunosc participarea stramosilor lor la crimele impotriva armenilor si asirienilor si si-au cerut scuze pentru cele intamplate. Acest lucru a deschis calea pentru reconciliere in locuri precum Administratia Siriei de Nord si de Est (Rojava).
