In povestea asta, eu sint personajul care sta intotdeauna in umbra, care-si vede de treaba in tacere, un soi de mic functionar cu mansetute, asezat la pupitrul lui din colt. In acelasi timp, sint persoana care, alaturi de editor, afla, inaintea tuturor, „despre ce-i vorba in povestire” (sic-sic!). Mai precis, sint redactorul cartii.
Intrucit sint un redactor incepator, am trecut prin fiecare text de trei ori, asa ca, dupa autorii lor, probabil ca eu le stiu cel mai bine. Pentru mine nu mai sint povesti puse pe hirtie, ci lumi pe care le-am cunoscut aievea, al caror aer l-am respirat si al caror relief l-am batut in sus si-n jos.
Il cunosc pe tovarasul Popoviciu, din povestirea lui George Lazar, de parca ar fi vecinul meu de ani de zile si inteleg exact ca, dincolo de frecusurile zilnice, exista un miez incontestabil de afectiune intre el si sotia sa, Leta, chit ca nu despre asta e textul. Am zburat impreuna cu Raluca, eroina Ioanei Visan, si-am admirat-o indeaproape, o fata in acelasi timp brava, dar si feminina in adevaratul sens al cuvintului. Si singura eroina din acest volum, de altfel. M-a incintat povestea complexa a Stefanei Czeller, probabil cel mai bun text al ei pe care l-am citit, ca atmosfera, miza si echilibru al ritmului narativ. Am constatat, inca o data, cit de bine scrie Marian Truta si ce personaje vii construieste. Bine, noi stim asta deja, dar cind te apleci cu atentie asupra fiecarei fraze devine cumva si mai evident. Si da, primul titlu ales de el era spoiler, orice ar zice autorul. M-am imbibat de atmosfera jules-wellsiana (ca sa comit o barbarie) a textului lui Oliviu Craznic, desi cred ca universul complet diferit gindit de el s-ar desfasura mai bine pe o intindere mai mare, ca potential dramatic este.
In fine, m-am amuzat vazind ca n-a fost unul, ci au fost chiar doi autori exasperati de pastelurile lui Alecsandri si dornici sa-i plateasca o mica polita; pe mine nu m-au deranjat din cale-afara la vremea lor.
Textul lui Aron Biro m-a entuziasmat atit de tare incit, cind am ajuns la ultima pagina si-am vazut cum se leaga lucrurile, am inceput sa topai prin camera la propriu si i-am dat lui aspoiu un mail scris cu caps lock, ceea ce eu, de obicei, nu fac. A fost povestirea mea preferata din antologie pina cind am primit-o la redactat pe cea a lui Mike Haulica, de o factura cu totul diferita si creionind o lume in care mi-ar placea sa traiesc. Asa ca acum am doi favoriti si zau ca n-as putea face o departajare intre ei doi.
Cu Florin Pitea am patit o nepatita pentru ca, fiind eu curioasa despre ce era vorba, m-am apucat sa citesc povestirea imediat ce am primit-o. Eram la serviciu, unde mai aveam de stat o ora. Cind am ajuns la pagina a doua, unde un personaj da prima replica, m-a apucat un ris cu lacrimi si, pret de vreo cinci minute, m-am ascuns dupa monitorul computerului, ca sa rid in voie fara sa le explic colegilor de birou ce era atit de nostim. (Ar fi durat prea mult si ei oricum nu citesc d-astea). Cind am crezut ca m-am calmat, am reluat cititul, pentru ca, dupa alte citeva rinduri, sa ma apuce o noua rafala de ris. Ca urmare, am inchis documentul, decizind ca Florin Pitea e periculos de citit in locuri publice si ca mai bine vad restul acasa. Din pacate, nu aveam cum sa uit ceea ce citisem deja, asa ca am fost chinuita de accese de ilaritate pina la terminarea programului si in metrou, in drum spre casa.
Toate acestea au fost presarate cu o corespondenta intensiva cu editorul Adrian Craciun, in care fie ceream diverse lamuriri, fie imi exprimam parerea despre unul sau altul dintre texte. Asa ca, daca va fi raspuns mai tirziu unuia sau altuia dintre autori, poate fi si din vina mea, ca i-am trimis uneori de la patru mailuri in sus pe zi, ceea ce ma califica drept un periculos serial mailer. Ba l-am mai chinuit si pe voicunike, caci, de cite ori ma suna sa vada ce mai fac, ii ziceam ce misto e un text sau altul, dar fara sa-i spun despre ce anume este, asa ca pe el, bietul, chiar l-am fiert la foc mic.
Tot reiesind si reintrind dintr-o lume intr-alta am ajuns sa ma simt ca un calator prin multivers. Si, tot privindu-le de aproape si indragindu-le in consecinta, nu mai pot sa am nici o pretentie de obiectivitate, deci priviti toate cele de mai sus din aceasta perspectiva. Dar, asa subiectiva cum sint, cred ca avem o culegere de texte solide si bine scrise, in care fiecare cititor va gasi ceva pe placul sau, in afara, fireste, de circotasii de profesie.
