Incepem selectia noastra cu o poezie scurta care, in doar cateva propozitii, va va face pielea de gaina si poate va va face lacrimi in ochi.
La revedere (Jorge Luis Borges)
Daca exista ceva care se naste din suflet, sunt cuvintele de adio pe care trebuie sa le spunem in unele ocazii, iar aceasta poezie de Jorge Luis Borges o exprima foarte bine.
Intre mine si iubirea mea, trei sute de nopti se vor ridica ca trei sute de ziduri si marea va fi o magie intre noi. Nu vor mai fi decat amintiri. O dupa-amiaza binemeritata, nopti pline de speranta in care te privesc, campuri pe drumul meu, firmament pe care il vad si-l pierd… Final ca o biluta absenta ta va intrista alte dupa-amiezi.
Poeziile pentru suflet care au o nuanta de tristete si melancolie, au o particularitate: sunt capabile sa strapunga pielea si sa patrunda in partea cea mai adanca a fiintei noastre, scotand la iveala sentimente pe care poate nu le cunosteam.
Incheiati totul (Octavio Paz)
Incheierea cu totul este titlul uneia dintre cele mai triste poezii scrise de marele poet mexican Octavio Paz. In aceste randuri, Paz abordeaza o realitate care uneori ne inconjoara si ne face sa ne gandim sa punem capat unei vieti pline de tristete, deziluzie si dezamagiri.
Da-mi, flacara invizibila, sabie rece, furia ta persistenta, sa-mi sfarsesti cu toate, o lume uscata, o lume sangeranda, sa-mi sfarsesti totul.
Arde, intuneric, arde fara flacari, stins si aprins, cenusa si piatra vie, pustiu fara tarmuri.
Arde pe cerul vast, piatra si nor, sub lumina oarba care se prabuseste intre stanci sterile.
Arde in singuratatea care ne desface, pamant de piatra arzatoare, de radacini inghetate si insetate.
Arde, furie ascunsa, cenusa innebunitoare, arde invizibila, arde ca marea impotenta da nori, valuri ca resentimente si spuma pietroasa. Intre oasele mele delirante, arde; arsuri in interiorul aerului gol, cuptor invizibil si pur; arde precum arde timpul, ca timpul merge intre moarte, cu pasii si respiratia ei; arde ca singuratatea care te devoreaza, arde in tine, arde fara flacara, singuratate fara imagine, sete fara buze. Pentru a pune capat tuturor, oh lume uscata, pentru a pune capat tuturor.
Te iubesc
Aceasta este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Benedetti, in care scriitorul exprima intr-un mod fascinant afectiunea imensa pe care o are pentru iubita sa si, fara indoiala, cuvintele ajung la suflet.
Mainile tale sunt mangaierea mea, acordurile mele zilnice, te iubesc pentru ca mainile tale lucreaza pentru dreptate.
Daca te iubesc este pentru ca esti iubirea mea complicele meu si totul si pe strada unul langa altul suntem mult mai mult decat doi.
Ochii tai sunt vraja mea impotriva unei zile proaste, te iubesc pentru privirea ta care arata si seamana viitorul.
Gura ta care este a ta si a mea, gura ta nu greseste Te iubesc pentru ca gura ta stie sa strige razvratire.
Daca te iubesc este pentru ca esti iubirea mea, complicele meu si totul si pe strada unul langa altul suntem mult mai mult decat doi.
Si pentru chipul tau sincer si pasul tau ratacitor si plansul tau pentru lume, pentru ca esti un popor pe care te iubesc.
Si pentru ca dragostea nu este un halou sau o morala sincera si pentru ca suntem un cuplu care stie ca nu sunt singuri.
Te iubesc in paradisul meu, adica ca in tara mea oamenii traiesc fericiti chiar daca nu au voie.
Daca te iubesc este pentru ca esti iubirea mea, complicele meu si totul si pe strada unul langa altul suntem mult mai mult decat doi.
Poetul mexican Jaime Sabines a scris si poezii de dragoste, tristete si singuratate, care ajung la suflet si fac sa suspine milioane de romantici din intreaga lume.
Imi dau seama ca ti-e dor de mine
Ce sentimente traiesc atunci cand persoana iubita nu este acolo? Dezolare, disperare, tristete si o singuratate teribila. Iata ce surprinde Sabines in aceasta poezie pe care vi-l aducem.
Imi dau seama ca iti este dor de mine si ca te caut printre oameni, in zgomot, dar totul este inutil. Cand stau singur raman mai singur singur peste tot si pentru tine si pentru mine. doar astept. Asteapta toata ziua pana nu ajungi. Pana adorm si nu esti aici si nu ai ajuns si adorm si ingrozitor de obosit intreband. Dragoste, in fiecare zi. Aici langa mine, aproape de mine, dor de tine. Poti incepe sa citesti asta si cand ajungi aici iei de la capat. Inchide aceste cuvinte ca un cerc, ca un cerc, rostogoleste-l, aprinde-l. Aceste lucruri ma inconjoara ca mustele, in gat ca mustele intr-un borcan. Sunt falit. Sunt distrus din oase, totul este greu.
Incheiem acest articol cu o poezie de suflet scrisa de Pablo Neruda, unul dintre cei mai importanti poeti ai tuturor timpurilor. Neruda a cantat pentru a iubi asa cum niciun alt poet nu a putut sa faca. Toate poeziile lui au acel dar de a ajunge la suflet si de a ne face sa ne simtim chiar si in oase.
Sonetul 22
Sonetul 22 face parte din cartea O suta de sonete de dragoste, publicata in 1959. In aceasta poezie gasim o Neruda care povesteste o dragoste care nu s-a intamplat niciodata. Desi relatia cu iubita sa a ajuns la sfarsit, dragostea pe care o simte este atat de mare incat nu a reusit inca sa o rupa din sine.
De cate ori, iubire, te-am iubit fara sa te vad si poate fara sa-mi amintesc, Fara sa-ti recunosc privirea, fara sa te privesc, centaurule, In regiuni opuse, intr-un pranz arzator, Erai doar aroma cerealelor pe care le iubesc.
Poate te-am vazut, am ghicit cand treceam ridicand un pahar In Angol, in lumina lunii de iunie, Sau erai talia acelei chitare Pe care am cantat-o in intuneric si suna ca marea nemarginita.
Te-am iubit fara sa stiu asta si ti-am cautat amintirea. Am intrat in case goale cu o lanterna sa-ti fur portretul. Dar stiam deja ce este. Dintr-o data Pe cand erai cu mine te-am atins si viata mea s-a oprit: In fata ochilor mei erai, domnind peste mine si regine. Ca un foc de tabara in padure, focul este imparatia ta.