De ce NU vrea PSD cat are in sondaje

Dupa ce Victor Ponta afirma acum o saptamana ca partidul pe care-l conduce iși propune un scor de 35 la suta la scrutinul din luna mai, obiectivul (modest in raport cu scorurile din sondaje), a fost reiterat acum și de președintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea.

„Peste 35 la suta este obiectivul politic asumat de PSD acum doua luni de zile”, a declarat Dragnea intr-o emisiune difuzata duminica de Pro TV. „Pentru noi mulțumitor va fi daca vom scoate peste 35 la suta. Orice este peste 35 la suta este bonus”, a mai spus Dragnea.

Declaratiile acestuia vin in contextul in care in aceasta saptamana au fost difuzate doua sondaje de opinie, ambele realizate de institute din zona de influenta a PSD. In ambele cercetari (unul realizat de CSCI, institut condus de Dan Sultanescu, unul din consilierii lui Victor Ponta si celalalt de IRES, casa de sondaje condusa de Vasile Dancu), Alianta PSD-UNPR-PC era creditata cu 42 la suta din optiunile din vot.

S-ar putea intelege ori fie ca liderii PSD se gandesc la o cadere brusca  in intentiile de vot pana in luna mai, ori ca nu au incredere in institutule de sondare aflate in propria zona de influenta (si ca deci datele aruncate pe piata sunt contrafacute pentru a manipula opinia publica).

Explicația 1. Ce masoara greșit sondajele

Evident ca a doua varianta este mai plauzibila, dar trebui vazut in ce consta de fapt amintita cosmetizare a datelor publice.

Daca luam ultimul sondaj IRES, cel care arata Alianta PSD-UNPR-PC la 42 la suta din intentiile de vot, observam ca acest scor este estimat in raport cu cei 70 la suta dintre subiecti care au exprimat o optiune. Niciodata insa la alegerile europarlamentare nu vom avea o prezenta de 70 la suta.

Ca aceasta este una dintre cauzele pentru care pesedistii nu sunt cuceriți de cifrele din sondaje o recunoaste indirect si Liviu Dragnea, atunci cand vorbeste despre prezenta la vot. „Cred ca prezenta la vot va fi destul de asemanatoare cu prezenta la vot in 2009 la europarlamentare. Exista un nivel obisnuit de interes din partea electoratului in general european, dar si in Romania, pentru alegerile europarlamentare. Probabil in jur de 35%. Probabil ca prezenta la vot va fi intre 30 si 35%, undeva 32-34%, asa cred”, a spus Dragnea la Pro TV.

Asadar, fiind constienti ca prezenta nu va fi nici la jumatate fata de cea pentru care sondajele masoara intentiile de vot, liderii PSD stiu ca nu se pot astepta la scoruri cu 4 in fata.

Explicația 2. Ce NU masoara sondajele

In al doilea rand, la alegerile propriu zise se mai petrece un fenomen care conduce la un rezultat final sub cel din sondaje pentru oricare din partidele mari. Este vorba despre prezenta partidelor mici si a independentilor care „musca” din tortul celor suta la suta, lucru care nu se intampla in sondajele de opinie, unde subiectilor li se da o lista inchisa de partide, din care lipsesc formatiunile minuscule și independenții.

Acest fenomen a fost explicat foarte bine de Sebastian Lazaroiu. Acesta observa vineri pe pagina sa de Facebook faptul ca la europarlamentare s-au inscris 15 partide si 11 candidati independenti, dar pragul electoral va fi trecut foarte probabil de numai cinci competitori (Alianta PSD-UNPR-PC, PNL, PDL, PMP si UDMR), in timp ce restul de 10 partide si 10 independenti (Lazaroiu l-a exclus pe Diaconu, despre care crede ca nu va putea candida) se vor situa sub prag.

Fostul consilier prezidential calcula ca daca cele 10 partide vor avea, in medie, 1,5%, iar cei 10 candidati independenti, tot in medie, 0,3%, se vor „pierde” nu mai putin de 18 procente din „tortul” de suta la suta. „Consecinta unui numar mare de voturi „pierdute” are mai mult un efect psihologic. Procentele vor arata diferit de sondaje. Adica scorurile partidelor mari, asa cum le vedem prin sondaje, pot fi reduse proportional cam cu 20%. Daca PSD are 36% in sondaje, probabil ca va lua 30-31%”, estima Lazaroiu.

Desigur, procentele „pierdute”, se redistribuie la impartirea mandatelor și de fapt partidele mari au de castigat din faptul ca cele mici nu trex pragul. Oficial insa, rezultatele comunicate de BEC vor fi destul de diferite fata de cele din sondaje (si chiar fata de cele din exit-poll-uri), in sensul in care Alianța PSD-UNPR-PC de pilda va avea sub scorul din sondaje.

Pentru a intelege mai bine despre ce este vorba, vom face o mica simulare. Sa mentinem scenariul lui Lazaroiu, in care PSD, PNL, PDL, PMP si UDMR ar urma sa-si imparta un total de 82 de procente. Pentru ca PSD sa ramana cu scorul de 42 la suta din sondaje, ar insemna ca celelalte patru formatiuni ar trebui sa-si imparta restul de 40 de procente. Cum UDMR va lua cam 6 la suta, ar ramane numai 34 de procente pentru PNL, PDL si PMP la un loc. Lucru posibil doar daca toate aceste formatiuni ar lua scoruri sub targetul pe care si l-au propus: PNL sa ia 15 la suta, PDL sa obtina 10 procente, iar PMP 9 la suta.

Iar daca in cursa va intra si Mircea Diaconu, este foarte probabil ca acesta sa „fure” 3-4 la suta din voturi, in special de la PSD, ceea ce va complica si mai mult lucrurile pentru social-democrati.