Acasa » Informaţii de actualitate » TRIBUNALUL CONSTANŢA A DAT CÂŞTIG DE CAUZĂ PREFECTULUI CLAUDIU-IORGA PALAZ ÎN PROCESUL REFERITOR LA ADMINISTRAREA LACURILOR ŞI BĂLŢILOR


TRIBUNALUL CONSTANŢA A DAT CÂŞTIG DE CAUZĂ PREFECTULUI CLAUDIU-IORGA PALAZ ÎN PROCESUL REFERITOR LA ADMINISTRAREA LACURILOR ŞI BĂLŢILOR
Vineri, 07 Mai 2010 00:00

Tribunalul Constanţa, Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis astăzi, 7.05.2010, acţiunea Prefectului judeţului Constanţa formulată în contradictoriu cu Consiliul Județean Constanța, având ca obiect Hotărârea CJC nr. 348/21.10.2009 privind solicitarea adresată Guvernului României de trecere a imobilelor reprezentând lacuri şi bălţi, din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, în domeniul public al judeţului Constanţa şi în administrarea Consiliului Judeţean Constanţa.

În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean din data de 21.10.2009 consilierii judeţeni au votat solicitarea trecerii lacurilor din domeniul public al statului şi administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române” în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale şi administrarea de către consiliile locale. Contrar votului consilierilor județeni, preşedintele Consiliului Judeţean Constanța a emis hotărârea de a solicita trecerea lacurilor în proprietatea judeţului Constanţa şi în administrarea Consiliului Judeţean,  decizie anulată de instanța de judecată.

Nr. 120/CP/07.05.2010
Cancelaria Prefectului


 
Avem 5 vizitatori online