| ŞEDINŢA CU PRIMARII DIN JUDEŢUL CONSTANŢA - 4.03.2010 |
| Miercuri, 03 Martie 2010 00:00 |
|
Joi, 4.03.2010, ora 11:00, în Sala Mare a prefecturii, se va desfăşura şedinţa cu primarii organizată de Instituţia Prefectului, în care se vor dezbate următoarele aspecte: 1. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind aprobarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României;2. Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri; 3. Programul Renaşterea satului românesc – 10 case pentru specialişti; 4. Măsuri organizatorice pentru vânzarea locuinţelor ANL către actualii beneficiari; 5. Diverse. La şedinţă vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai ANL, SAPARD şi ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Reprezentanţii mass-media sunt aşteptaţi începând cu ora 10.30. Nr. 95/CP/03.03.2010Cancelaria Prefectului |