| PROBLEMATICA ANTICORUPȚIEI ÎN DEZBATEREA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE ȘI JUDEȚENE |
| Vineri, 20 August 2010 00:00 |
|
Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a participat în cursul dimineții la dezbaterea cu tema „Problematici Anticorupție”, organizată în cadrul proiectului “Dezvoltarea și consolidarea Centrului Național pentru Integritate” , implementat de Asociația pentru Implementarea Democrației în parteneriat cu Ministerul Administrației și Internelor, prin Unitatea Centrală pentru Reforma Administrației Publice, proiect finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional “Dezvoltarea Capacității Administrative”.
La dezbatere au participat reprezentanți ai structurilor MAI, ai administrației publice locale, ai instituțiilor educaționale și de sănătate, organizații neguvernamentale, care se vor constitui într-un grup județean de lucru, a cărui activitate se va axa pe schimbul de idei, planuri de propuneri/ măsuri anticorupție și reformă ce vor fi ulterior dezbătute, analizate și fundamentate în cadrul unor grupuri de lucru specializate, constituite la nivel central, împreună cu instituțiile ce au competențe de adoptare/ implementare în domeniile vizate. Nr. 179/CP/20.08.2010Cancelaria Prefectului
|