| PREFECTUL CLAUDIU-IORGA PALAZ A PRIMIT VIZITA OFICIALĂ A AMBASADORULUI ITALIEI ÎN ROMÂNIA, MARIO COSPITO |
| Marţi, 23 Martie 2010 00:00 |
|
Discuţiile s-au axat pe prezenţa italiană în judeţul nostru, pe identificarea unor noi perspective de colaborare în domenii precum agricultura, turismul, energia electrică, transportul portuar şi aerian, industria navală. „Îmi exprim convingerea că o întărire a relaţiilor de colaborare dintre Ambasada Italiei şi autorităţile locale nu va putea decât să contribuie benefic la dezvoltarea ulterioară a extraordinarelor relaţii deja existente între cele două ţări ale noastre” a declarat Mario Cospito. La rândul său, prefectul Claudiu-Iorga Palaz a afirmat: „Fără îndoială, vizita Excelenţei Voastre reprezintă o consolidare a excelentelor relaţii diplomatice dintre Italia şi România. Îmi exprim speranţa că şi pe viitor aceste relaţii se vor amplifica pe plan local, atât în sfera schimburilor economice, cât şi culturale.” La întrevedere, ambasadorul Italiei a fost însoţit de Carmelo Barbera, Şeful Biroului Economic şi Comercial al Ambasadei Italiei, Mario Iaccarino, Directorul Biroului din Bucureşti al Institutului Italian de Comerţ Exterior şi de Adrian Bavaru, Consulul onorific al Italiei la Constanţa. 101/CP/23.03.2010 |